by Ruxandra Hurezean pe 9 octombrie 2009
Toamna răstoarnă brazdele pământului o dată. Primăvara se întorc şi-l mai afânează cu plugul încă o dată. În aprilie înfig în pământ cartofii şi-i aşteaptă să răsară. Mai merg la ogor din când în când să vadă dacă firul împunge pământul, dacă sămânţa a fost bună. De cele mai multe ori o iau din pivniţele lor. Nu au bani să o cumpere. Dar e cartof sănătos, cartof de munte.
Neamul lor e adus de lângă Braşov, învăţat cu frigul. Mai vin de câteva ori până când văd câmpul îmbobocit de tufe. Atunci îşi fac planuri. Îl prăşesc în iunie, îl îngroapă de două ori în august. Dacă au cu ce, îl stropesc de gândaci. Dacă nu, cartofului nu-i rămâne decât să reziste. E învăţat cu greul. E şi el cartof de munte, e râşcan de acum. L-au înregistrat ca marcă. Dar asta nu înseamnă că o duce mai bine. E târât ca toţi cartofii, cu dispreţ, spre pieţe şi supermarketuri, cumpărat cu 50 de bani şi vândut cu un leu şi jumătate.
Cartoful de Râşca e dulce şi bun. E mâncarea săracului.
