Laura Şuteu 28.04.2011
Foto: Daniel Iften
- Cartofi aveţi?, strigăm de la poartă.
- Picioci? Picioci avem. Haideţi!, ne răspunde o bătrînă aşezată pe un scaun în faţa casei.
Am mers la Rîşca să vedem cît costă acolocartofii, de ce sînt atît de scumpi la noi, în supermarket sau în pieţe, şi poate, dacă tot sîntem acolo, să facem şi un „business” şi să ne alegem cu un sac de picioci la preţ mai bun decît la piaţă. Rîşca, un fel de „sat al cartofilor” unde se ating de obicei recorduri de tipul cea mai mare producţie sau cel mai mare cartof, a fost bătută de Dumnezeu, spun sătenii. În locul unde în mod normal oamenii ajung să arunce „cartofii de mîncat şi ăia de sămînţă” la pîrîu, pentru că nu dovedesc să-i vîndă, anul acesta abia le-au ajuns de mîncare. „A venit mana pe ei, nu a fost ploaie, da' nu numai în Rîşca, ci în toată ţara”, spun cultivatorii de acolo. Oameni simpli, care de cînd se ştiu seamănă cartofi, pe care mai apoi îi vînd celor de la oraş, cu mese în pieţe.
„La sămănat”
Am ajuns la Rîşca dimineaţa, pe răcoare, exact într-una din zilele în care se semăna scumpa legumă. În stînga şi în dreapta drumului, numai terenuri negre proaspăt arate, gata pregătite să fie însămînţate. Ici şi colo, cîte o familie, cu cal şi tot tacîmul, toţi îndoiţi de spate, ocupaţi să bage cartofii de sămînţă în pămînt. Pe drumul îngust, în schimb, circulau întruna dubiţe şi maşini de marfă. Mai apoi am aflat că erau cei care vin „să ia” ţăranilor cartofii la preţ de nimic şi să îi vîndă orăşenilor pe bani mulţi.
Ce-o da Domnul!
Întrebînd pe la case dacă au cartofi de vînzare, ţăranii ne trimit de la o gospodărie la alta. Ni se spune să ne ghidăm după casele unde sînt parcate dubiţe sau Dacii Papuc: cei care locuiesc acolo încă mai vînd din cartofii de anul trecut. Restul, pentru că toţi îi cultivă, nu mai au de vîndut. „Noi nu vindem. Avem cît să ne ajungă de mîncare şi să le dăm la copiii de la Cluj. Ce să facem? A venit mana, nu o fost nici ploaie. Cum dă Domnul, aşa e pe aici. Sîntem şi zonă defavorizată, numa asta ştim să facem. Şi şi aşa e greu. Trebe mult gunoi pe teren, ca să se facă cartofii, aratul e scump, nu avem tractoare, şi să plătim pe alţii îi mult”, ne spune o săteancă care îşi grebla grădina. Ea ne trimte în sat, „din sus”. „Căsile alea mai au de vîndut”.
„Sîntem murdari şi plini de pămînt”
Aşa ajungem la bătrîna care ne spune că mai are picioci. Intrăm în curtea în pantă şi acolo ne întîmplină o altă femeie, mai tînără. Ea ne duce în magazie şi ne arată cîţi mai are: vreo 10-12 saci, şi albi, şi roşii. Îi spunem că vrem numai aşa, de mîncare, nu să îi vindem. Cere 2,2 lei pe kilogram.
„Mai-nainte au venit să cumpere mai muţi, de vîndut, dar nu am vrut să îi dau cu 2 lei kilu, numa cu 2,2 lei. Pot să steie şi aci, la mine. Îi vînd mai încolo. Tăt vin maşini de pe Cluj, de pe Gherla, de pe Sălaj sau Dej. Şi merg acolo şi îi vînd şi cu trii lei kilu' la domni. Îi scump, no, da' şi nouă ni-i greu. Tăţi sîntem plini de pămînt”, spune femeia. Tot ea ne spune că numai „speculanţii” au mese închiriate în pieţe. Îşi vînd producţia proprie, iar apoi umblă să cumpere cartofi de pe la alţii care nu ajung cu marfa la oraş.
Ca să nu plecăm din curtea femeii cu mîna goală, cumpărăm şi noi un sac de cartofi: 40 de lei pe aproape 20 de kg. Mai ieftin ca la Cluj!
Tehnologia de la Rîşca: Mişu, calul
La întoarcere, ne oprim pe o tarla unde un bărbat în cămaşă albă şi vestă semăna cartofi, împreună cu soţia lui. Ţăranul, de 59 de ani, ne explică repede cum se lucrează la Rîşca. „Se lucrează cu calu', Mişu îl cheamă pe al meu, că nu avem tractoare, nu este nici asociaţie. Punem cu mîna un rînd de cartofi, apoi astupăm cu calu'. Săpăm tot cu calul. Şi aratul, tot cu calu' îl facem cîteodată. Cu tractoru' îi cinci milioane la hectar. Ca să semănăm 30 de ari, cu mîna, la doi oameni, ne ia cam patru, cinci zile”, spune bărbatul.
Acum vreo trei ani, îşi aminteşte acesta, producţia de cartofi a fost mare. Kilogramul se vindea cu 40, 50 de bani, „o nimica toată”. Acum, se dau cu 2 sau 2,2 lei. „Anul ăsta au ieşit ceva bani, dar nu mulţi. Anii trecuţi erau mulţi cartofi, da' se dădeau pe nimic. Unii oameni i-o aruncat la părău atunci. Nicicum nu e bine”, spune stăpînul calului Mişu.
Mai spune că s-a apucat de cultivat cartofi mai mulţi, pe care să îi vîndă, de trei-patru ani. Să aibă de mîncare, cultivă de cînd se ştie. Oricum, numai asta se face la Rîşca. Restul nu se merită, că e şi mai scump, se pare, şi nu există utilaje. Moştenitori nu are ca să îl ajute. Doar două fete la oraş, cu facultate amîndouă, dar „făcută degeaba, că loc de muncă tot nu îşi găsesc. Poate a fi mai bine peste cîţiva ani”, îşi spune resemnat săteanul, după care se apucă din nou de semănat.
Preţul în pieţe, controlat de Agrotransilvania
Centrul Agro Transilvania, situat în Dezmir, este cel mai mare centru comercial de gros pentru produsele agro alimentare din nord-vestul ţării. A fost construit cu fonduri PHARE şi este administrat de Consiliul Judeţean Cluj. Pe lîngă comercianţii din pieţe, mulţi clujeni aleg să se aprovizioneze de aici cu furcte şi legume, datorită preţurilor scăzute. În fiecare zi, Agro Transilvania afişează preţurile de referinţă pentru fiecare produs în fiecare piaţă controlată de primării.
În prezent, preţul unui kilogram de cartofi depăşeşte 2,5 lei în supermarketuri, iar în în pieţele din Cluj cartofii se vînd cu aproximativ 3 lei pe kilogram. Preţul de referinţă dictat de Agro Transilvania la kilogramul de cartofi, în prezent, este de 2 lei. Comercianţii nu au voie să depăşească dublul acestuia la vînzarea de cartofi în pieţe.
Comentarii articol .CARTOFORUL 2011-04-28 15:35:00
Pacat ca taranii romani nu au spirit de asociere si nu sunt in stare sa vina ei la Cluj sa vanda piciocile. Asa le trebe
