14 Jun 2010Vasile Pop-Silaghi
Faţă de alte plante de cultură, la care manifestarea dăunătorilor este evidentă, la cartof simptomatologia este destul de greoaie, cu exepţia gândacului de Colorado. Tocmai de aceea, dăunătorii cei mai periculoşi, declaraţi "de carantină", sunt mai puţin evidenţi, dar produc cele mai mari pagube. Combaterea lor este extrem de costisitoare şi nu poate să fie totală.
De aceea, măsurile de carantină care trebuie aplicate pe o perioada lungă de timp (5-10 ani), produc şi pagube indirecte fermierilor, prin reducerea suprafeţelor cultivabile, din cauza interdicţiei de a cultiva cartof în perioada de monitorizare specificată mai sus.
Nu întâmplător, producţia medie de cartof în România este foarte scăzută în gospodăriile populaţiei, faţă de exploataţiile moderne, acolo unde dăunătorii şi bolile sunt atent monitorizate de specialişti.
Vă prezint în continuare doi din cei mai periculoşi dăunători ai cartofului.
Nematozii cu chişti
Nematozii cu chişti din genul Globodera sunt foarte periculoşi, atât pentru cartof cât şi pentru celelalte specii din familia Solanaceae. Globodera rostochiensis este cea mai răspândită formă, dar şi Globodera pallida este atent monitorizată.
Globodera rostochiensis este răspândit pe toate continentele, iar în România a fost depistat în anul 1984. Pericolul reprezentat de aceşti nematozi constă în pierderile mari de producţie şi rezistenţa chiştilor în sol timp îndelungat, uneori până la 15-20 de ani.
Pe terenurile infestate, plantele sub slab dezvoltate, decolorate, tufa puternic ramificată şi de înălţime mică. Atacul se manifestă în vetre, iar chiştii se pot observa pe rădăcinile atacate începând de la sfârşitul lunii iunie (vezi foto). Marimea acestora este de cca 0,1 mm şi numai atunci când aglomeraţia pe rădăcini şi pe stoloni este foarte mare, se pot observa cu ochiul liber. La asemenea atac, plantele se ofilesc şi mor.
Răspândirea acestora este deosebit de facilă, atât prin sol, apă, mijloace de transport, utilaje, animale, dar mai ales prin sămânţă. Există substanţe nematocide, care se folosesc preventiv în loturile semincere, dar efectul nu este total. De aceea, măsurile culturale sunt cele mai eficiente, şi cea mai importantă dintre aceste măsuri este folosirea la plantare a tuberculilor de sămânţă proveniţi din ferme specializate, autentificaţi prin certificate de calitate şi paşaport fitosanitar.
Nematodul tulpinilor şi tuberculilor de cartof
Ditylenchus destructor este prezent în majoritatea ţărilor europene, în America de Nord şi în nordul Africii. Pierderile în câmp pot ajunge până la 40%, însă pe termen lung pagubele sunt mult mai grave. Adulţii au corpul viermiform, alb-transparent, de 0,8-1,4 mm lungime.
Dezvoltarea şi reproducerea nematozilor au loc la temperaturi cuprinse între 5 şi 34 grade C. Durata dezvoltării unei generaţii este de 20-68 de zile, în funcţie de temperatură. Rezistă la temperaturi extreme, datorită capacităţii lor de a trece în stare de anabioză, până când condiţiile climaterice devin favorabile dezvoltării.
Tuberculii atacaţi prezintă zone uşor scufundate, cu crăpături şi zbârcituri tipice ale cojii, care se desprind din ţesuturi. Primele semne ale atacului se observă prin îndepărtarea epidermei, în pulpa cartofului găsindu-se pete mici, de culoare alburie. Daunele produse constă într-o reducere apreciabilă a calităţii tuberculilor şi mari pierderi din producţia recoltată în perioada depozitării. Pe o scară de la 1 la 5, potenţialul de dăunare a nematodului D. destructor se situează la valoarea maximă.
Combaterea chimică este foarte costisitoare şi implică o serie de riscuri. În primul rând, nematocidele sunt foarte toxice şi pot afecta calitatea mediului înconjurător şi sănătatea omului. Combaterea eficientă este o acţiune foarte dificilă, a cărei reuşită depinde de adoptarea unui management integrat. În primul rând, trebuie luate măsuri agrofitotehnice: rotaţie, interzicerea culturii cartofului timp de minim cinci ani şi monitorizarea evoluţiei dăunătorului până la dispariţie.
În România, nematozii descrişi anterior produc an de an daune, pe suprafeţe apreciabile. Problema gravă este că încă nu s-au luat măsuri restrictive la toţi cultivatorii de cartofi, privind tehnologia de cultivare şi, în primul rând, folosirea exclusivă a seminţei certificate de cartof. Astfel, răspândirea şi dezvoltarea acestor dăunători este foarte uşoară şi rapidă. Articol publicat în revista Ferma nr. 3(58)/2008