Vasile Pop-Silaghi 05 Mar 2013
Romulus Oprea este președintele Asociației Cultivatorilor Privați de Cartof
Pentru a înțelege mai bine instabilitatea pieței cartofului din țara noastră în ultimii ani, am stat de vorbă cu o voce foarte avizată în producția și marketingul acestui produs, în persoana vicepreședintelui Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), inginerul Romulus Oprea (foto), care este și președintele Asociației Cultivatorilor Privați de Cartof din județul Covasna, și managerul (fermierul, dacă vreți) unei importante firme de producere a cartofului de consum și de sămânță din județul Covasna
În ultimele săptămâni s-a discutat tot mai mult în mass-media că scumpirea cea mai mare la produsele din coșul consumatorului se înregistrează la cartof. La început de ianuarie, în Bihor, cartoful s-ar fi vândut cu 3,5 lei/kg, față de Brașov, unde prețul nu depășea 1 leu/kg.
Cum se poate ca într-o țară cu o suprafață relativ mică și unde comerțul este destul de activ să existe o diferență atât de mare între două județe situate la nici 400 km distanță?
N-am crezut în această știre, pentru că nu cred în metoda de analiză a pieței în care Ministerele implicate (Agricultură, Finanțe, Economie) nu vor să elaboreze o metodologie cât mai exactă asupra acestui aspect atât de important într-o economie serioasă. Că există prețuri de asemenea anvergură e adevărat, dar acestea sunt temporare, conjuncturale, excepționale și ele nu pot face parte dintr-o evaluare fidelă a pieței. FNCR, prin membrii săi, cunoaște cel mai bine de ce se întâmplă acest fenomen, în condițiile în care anul trecut s-a înregistrat cea mai mică producție de cartof din ultimii 50 de ani și, cu toate acestea, cartoful la poarta fermei este foarte ieftin.
Ferma: De ce, în plină criză internă a cartofului, prețurile în piață sunt mici, chiar foarte mici, față de piața de consum a țărilor occidentale?
Romulus Oprea: Prețurile sunt mici din cauza importurilor masive făcute din Polonia în decembrie. La ora asta sunt comercianți/speculanți cu depozite închiriate, chiar de la producătorii de cartofi care n-au ce depozita, sau în diverse spații improvizate, pline cu marfă adusă din Polonia la prețul de sub 0,80 lei/kg. Marfa asta, bineînțeles, este peste 70% fără acte de proveniență sau cu facturi subevaluate (0,15-0,20 lei/kg), ca atare statul nu încasează nimic la buget.
Prețul mic din Polonia se datorează, pe de o parte producției mari avute anul trecut, cca 9,5 mil. tone, pe de altă parte, ceea ce vine la noi nu se vinde nicăieri în altă parte. Să adăugăm și faptul că acest cartof polonez adus în România este fără documente fitosanitare, cerute în toate țările din UE, inclusiv în Bulgaria, ca urmare a suspiciunilor de infecție cu boli de carantină, în special Clavibacter.
Noi suntem lada de gunoi a Europei, așa că poate să vândă oricine orice. Marfa de bună calitate și cu documente fitosanitare adecvate (din Polonia) s-a exportat în Marea Britanie și în Irlanda la cca 200 euro/tonă, țări cu producții foarte mici anul trecut, din cauza ploilor masive.
Marea Britanie are și la ora actuală câteva mii de hectare nerecoltate din cauza umidității excesive; citeam deunăzi că încă încearcă să mai recolteze! Pe de altă parte, din cauza condițiilor nefavorabile din România, în 2012 producătorii români au producții foarte mici dar și slabe calitativ, cartofii au aspect comercial departe de cel polonez (făcut în condiții optime), respectiv afectat de râie, cu deformări, creșteri secundare, crăpături, deshidratări etc. și cu tuberculi de mărime medie către mică, în condițiile în care piața românească încă cere cartof mare și foarte mare.
Acesta ar fi al doilea factor care ține prețul la un nivel scăzut. Cartoful mare și foarte mare din UE (în special Germania) nu se poate vinde pentru consum în stare proaspătă pe piața locală, decât pentru industrializare și la prețuri mult mai mici. Ca urmare, ei preferă să exporte acest produs la noi, unde cartoful mare este apreciat și mai bine plătit.
Ferma: Mai există șanse de redresare a producției naționale de cartof, în general, și a celei de sămânță, în special? De ce s-a ajuns aici?
Romulus Oprea: Sincer, dacă trendul actual, început din 2007, care ne pune pe noi, producătorii români, în competiție neloială cu producătorii consacrați din Franța, Olanda, Belgia, Germania, Marea Britanie și chiar Polonia - mă refer la condițiile optime pe care le au și la netul avans tehnologic și de organizare, nu mai vorbesc de nivelul de capitalizare, accesul la resurse, credite, subvenții etc. - va continua, noi vom avea parte de o piață strict conjuncturală și, drept urmare, suprafața cu cartof din România se va reduce drastic. Cartoful nu mai este o cultură rentabilă în România și comportă riscuri deosebite, neluate în considerare deloc de factorii responsabili cu politicile agricole de la noi.
Cultura cartofului pentru sămânță... a dispărut deja! Suprafața loturilor semincere la cartof declarată în primăvara lui 2012 în programul de multiplicare era de numai 461 ha la nivel național. Din cauza problemelor sezonului trecut, a declasării dar, în primul rând, a nerentabilității clare, fermierii renunță, pur și simplu, să mai ceară certificarea finală.
De fapt, de ce ar face-o? Sunt convins că nu se va certifica până la capăt producția de pe mai mult de 100 ha (deci din producția lui 2012 pentru 2013), incluzând Institutul Cartofului și Stațiunile de Cercetare de profil din țară. Ridicol pentru o țară ca România, nu?
Dacă vorbim de o suprafață totală de cca 275 mii ha cu cartof (cifră oricum discutabilă), "performanța" de a certifica 100 ha pentru sămânță este o realizare notabilă și grăitoare, nu? Producătorii români vor trece la o "strategie" de supraviețuire în care își vor achiziționa sămânța din categorii biologice superioare, de obicei Elită, din import, la prețuri în jur de 4-4,5 lei/kg și își vor multiplica această sămânță pentru necesarul propriu 2-3 ani în scopul producerii cartofului pentru consum.
Ferma: Cum ți se par prețurile actuale la cartoful de consum și de sămânță din Occident (Olanda, de exemplu)? Ca fermier român, ce pierderi preconizezi că vei înregistra la cartoful cultivat în 2012, dacă nu vei reuși să vinzi sămânța din stoc cu un minim de, să zicem, 1,7 lei/kg?
Romulus Oprea: Prețurile la fermier în țările occidentale sunt în jurul cifrei de 250 euro/tonă la calibrul de peste 45 mm, preț foarte bun pentru fermierii din Vest cu producții medii de cca 40 t/ha. Spre comparație, un fermier român considerat "bun" primește acum cam 200 euro/tonă, dar nu poate vinde mai mult de 15 tone de pe un hectar din cauza secetei și a proporției mari de tuberculi nevandabili (mici sau cu defecte). Cu alte cuvinte, are un venit de 3000 euro/ha după ce a cheltuit minimum 3500...
Repet, un fermier bun, care a putut să și irige! Majoritatea celorlalți au închis sezonul cu pierderi între 1500 și 2000 euro/ha la consum iar la sămânță, chiar de peste 3500 euro!! Cine mai e nebun să cultive cartof în România în aceste condiții??
Personal, am avut o producție medie de 19 t/ha pe 183 ha din care am irigat cam 50 ha. Am avut parcele cu 7 t/ha (!!!) iar din cele 7 tone nu se pot vinde mai mult de 1,5-2 tone, restul e "cattle or pig food" (cartof furajer). Pierderea estimată (încă n-am încheiat toate socotelile) este în medie de 7500 lei/ha.
Fermierii mici, în schimb, cred că vor continua să producă la nivel de subzistență. Nu investesc nimic, dar nici nu prea fac nimic...
Ferma: Ce răspunsuri (măsuri) concrete ați primit de la Guvern, alți factori politici, în urma demersurilor susținute anul trecut în numele Asociației Cultivatorilor Privați de Cartof din Covasna și pe care, ulterior, le-a îmbrățișat și FNCR?
Romulus Oprea: Nici un răspuns concret, aproape, deși am făcut nenumărate apeluri și tot tragem "semnale de alarmă". Și asta încă de pe timpul regretatului prof. Berindei! Ni se tot aruncă în ochi lipsa de organizare, faptul că nu avem piață sau că dacă avem nu o putem susține, lucruri complet false din moment ce în ultimii ani fermierii mari și-au făcut depozite cu climat controlat, stații de ambalare și sunt capabili să livreze la supermarketuri loturi omogene și de calitate 365 zile/an! Să nu mai pomenim de faptul că niciodată la calitate identică nu ni se dă prețul plătit pentru aceeași marfă, dar importată! Deh, concern-urile astea mari nu prea sunt românești...
Dacă noi, ăștia mai mari, nu reușim, cum ar putea cei mici și dezorganizați? Se vrea gruparea acestora în asociații, grupuri de producători etc., dar iarăși de sus în jos!! Guvernul trebuie să vină cu politici, să creeze cadrul legislativ și să gândească măsuri clare de stimulare și se va vedea că producătorii se vor grupa singuri. Pârghiile sunt în mâna lor, dar cred că nu se vrea...
Totuși, în urma demersurilor de anul trecut, s-au întâmplat câteva lucruri pozitive:
- Fermele la care cartoful deține ponderea veniturilor vor fi impozitate de acum înainte anual, ca și fermele producătoare de cereale sau plante tehnice, și nu trimestrial. Logic, de parcă până acum am fi avut 4 recolte pe an la cartof!
- La acordarea "celebrelor" punctaje ale proiectelor europene, cartoful a fost întotdeauna "uitat"; la ultima sesiune de depunere, cartoful a fost, în sfârșit, punctat suplimentar, ca o cultură de interes. Ce păcat că asta vine după doi ani dezastruoși în cartof, iar apetitul fermierilor de a face proiecte cu această cultură a dispărut între timp. Cred că nu este nici un proiect depus pe cartof (!!!)
În schimb, în continuare se perpetuează aberațiile de genul:
- Impozitarea veniturilor din subvenții înaintea primirii efective a acestora, pe baza unei logici întortocheate, cum că subvențiile sunt venituri care se impozitează proporțional din momentul efectuării cheltuielilor pe care urmează să le compenseze!!! Păi eu fac cheltuielile din banii mei, nu? După care primesc subvențiile, cam un an mai târziu, nu? S-au primit amenzi și penalizări usturătoare la noi în județ pe această temă.
- Neconcordanța între amortizarea fiscală și cea contabilă aplicată utilajelor agricole. Cu alte cuvinte, se insistă asupra faptului că o combină de cereale/cartofi pe care o utilizezi doar două luni pe an se va amortiza numai în acele două luni, și nu anual și liniar. Deci vom amortiza utilajul în 30 de ani!! Bineînțeles, impozitul îl plătești pe tot anul...
Oricum, lupta noastră surdă dusă de atâția ani a avut ca principal țel să le dovedim o dată pentru totdeauna "factorilor (i)responsabili" că această cultură este una deosebită și trebuie tratată ca atare. Nu se poate ca cineva să investească între 15 și 30 mii lei/ha, să primească aceeași subvenție pe suprafață ca la grâu/porumb/floarea soarelui/rapiță, unde se cheltuiesc 1500-2000 lei/ha. Să nu mai vorbim de depozitare.
Să amintim și faptul că la cartof e ca la oțelărie, foc continuu; practic îl "freci" tot anul (sortare, ambalare etc.) și tot timpul pierzi din calitate și cantitate. Fermierul de cereale recoltează, vinde sau, eventual, depozitează (mult mai simplu) și pune lacăt pe fermă până în primăvară. Văd că la impozitare s-ar lua în calcul această diferență de costuri. Corect! Dar de ce nu și la subvenție?
Rezultatul va fi clar: reducerea drastică a suprafețelor cultivate cu cartof.
Polonia avea 3,5 mil. ha cultivate cu cartof înainte de 1989, acum are 400 mii ha. Noi vom ajunge probabil la 50 mii în trei ani, fac pariu!
Cu o asemenea tristă concluzie, orice comentariu ar fi de prisos. Am vrea, în schimb, să avem comentarii și, dacă încă nu e prea târziu (mă îndoiesc că nu e prea târziu), și măsuri de la guvernarea care se vrea și o vrem social-liberală.
